Oferta Fiat disponibilă la această oră pe piața auto europeană este complet electrificată, însă include deocamdată un singur model 100% electric. Este vorba, bineînțeles, despre 500e, toate celelalte modele din gamă fiind echipate cu sisteme de propulsie hibride. Lucrurile urmează însă să se schimbe cât de curând, constructorul italian urmând să lanseze două noi modele complet electrice în a doua jumătate a acestui an.
Anunțul cu privire la cele două modele noi a fost inclus în prezentarea pe care a făcut-o Stellantis pentru a anunța rezultatele financiare aferente anului 2022, potrivit Carscoops. Prezentarea nu a inclus detalii prea multe cu privire la cele două modele noi la care lucrează în prezent cei de la Fiat, însă, ținând cont de declarațiile anterioare ale lui Olivier Francois, CEO-ul Fiat, ne putem face o idee despre planurile acestora.
Anul trecut, șeful mărcii italiene confirma nu mai puțin de patru modele complet electrice până în anul 2027: un supermini și trei crossovere. Primul dintre ele se va dovedi a fi, cel mai probabil, un succesor al lui Fiat Punto, fiind unul dintre cele două modele cu care vom face cunoștință în a doua parte a acestui an.
Noul model nu are încă un nume, însă, potrivit Carscoops, va fi plasat în gamă chiar deasupra lui 500e. Pe lângă propulsia complet electrică, Fiat ar putea oferi acestui model și o opțiune mild-hybrid.
Cel de-al doilea model pe care Fiat l-ar pregăti pentru acest an ar putea fi un echivalent al lui Jeep Avenger, adică un SUV cu zero emisii. Dacă este să dam crezare zvonurilor ce au apărut pe acest subiect, noul model ar urma să se numească Fiat 600. De asemenea, unele voci susțin că acest nou model ar urma să fie dezvoltat în Polonia.